post-filme / dupa viata de zi cu zi

As mai spera parca in niste valori, in nitica incredere, intr-oleaca de sens. Daca facem filme din care spectatorul intelege ca nu are nimic de inteles din ce am vrut noi sa (nu) inteleaga, ne jucam de-a un dumnezeu sters, cotidian si pe dos. Am pierdut oare tot sacrul din noi si din sensurile noastre?

Poza e furata de aici. Si reprezinta un colt de “acasa”.

Advertisement